
Evoluția accelerată a tehnologiei senzorilor vizuali și acustici, combinată cu analizele bazate pe inteligență artificială, deschide noi posibilități inovatoare pentru clienții noștri. Conectarea acestor capabilități cu nevoile reale ale clienților asigură ca soluțiile noastre să genereze impact acolo unde contează cel mai mult.
Încă de la înființare, Axis s-a dedicat înțelegerii și satisfacerii nevoilor clienților noștri. Dialogul constant și colaborarea cu partenerii și clienții sunt esențiale pentru a identifica noi oportunități de aplicare și de creare de valoare. Această abordare centrată pe client este completată de o înțelegere profundă a capabilităților tehnologice – atât în prezent, cât și cu privire la ceea ce va fi posibil în viitor.
”În ultimii ani, industria a cunoscut un ritm accelerat de transformare, deschizând calea către un număr aproape nelimitat de aplicații posibile bazate pe platforma tehnologică Axis”, a declarat Carl Staël von Holstein, Business Development Manager – Future Business, Axis Communications
Puterea inteligenței artificiale și a procesării Edge AI
Chip-ul ARTPEC, dezvoltat intern de către Axis, aflat la baza majorității camerelor noastre de supraveghere – permite, de mai mulți ani, analiza bazată pe deep learning direct în camere. În combinație cu îmbunătățirea constantă a calității imaginii, capacitatea de a efectua recunoașteri avansate de obiecte direct în dispozitive (Edge AI) a fost cu adevărat revoluționară.
Camerele de supraveghere au devenit senzori vizuali inteligenți și dispozitive de procesare extrem de puternice. Acestea generează volume uriașe de date și metadate, care, prin ele însele, oferă o mai bună înțelegere a contextului și cresc eficiența operațională. Iar atunci când aceste date sunt combinate cu cele provenite din alți senzori – fie ei vizuali, acustici, de mediu sau alții – profunzimea insight-urilor crește semnificativ.
Analiza și corelarea datelor în timp real aduce beneficii concrete atât la nivel de eficiență operațională, cât și în capacitatea de reacție. Incidentele pot fi gestionate imediat, cu resurse adecvate, iar în timp, analiza datelor duce la optimizarea întregului mod de funcționare al organizației.
Platforme deschise pentru inovare continuă
Platformele deschise dezvoltate de Axis – precum AXIS Camera Application Platform (ACAP), VAPIX® APIs și Axis Cloud Connect – stimulează inovația în comunitatea globală de dezvoltatori, oferind posibilitatea de a crea aplicații valoroase, limitate doar de imaginație. Această deschidere nu aduce beneficii doar produselor din portofoliul nostru – ea facilitează integrarea cu alți senzori, sisteme și soluții, contribuind la crearea unor ecosisteme perfect conectate.
Într-un mediu tot mai interconectat, securitatea cibernetică este o preocupare majoră. Ne angajăm pe termen lung să colaborăm cu partenerii și clienții noștri în implementarea celor mai bune practici de securitate cibernetică, iar transparența abordării noastre oferă încredere că riscurile sunt gestionate în mod responsabil, chiar și pe măsură ce apar noi oportunități.
Patru direcții clare de soluții
Axis a definit patru arii principale în care tehnologia noastră, împreună cu cea a partenerilor noștri, oferă valoare reală clienților:
Securitate: Protejarea organizațiilor împotriva activităților nedorite sau periculoase care pot pune în pericol persoane, proprietăți, active și confidențialitatea. Soluțiile noastre acoperă o gamă largă de scenarii în timp real, în aproape orice industrie, pentru prevenirea, descurajarea și investigarea comportamentelor neautorizate.
Exemplu - PostNord, operatorul poștal suedez, utilizează soluții Axis pentru a preveni furturile din centrele sale de distribuție.
Siguranță: Reducerea riscurilor și a daunelor asupra oamenilor și creșterea sentimentului de siguranță, prin protejarea mediului împotriva incidentelor neintenționate, factorilor naturali și erorilor umane. Soluțiile noastre permit acțiuni proactive (prevenirea incidentelor) și reactive (gestionarea rapidă și eficientă a evenimentelor).
Exemplu: Camerele Axis ajută la detectarea incendiilor de vegetație în faza incipientă în mai multe state americane.
Eficiență operațională: Soluțiile noastre ajută organizațiile să optimizeze resursele – bani, energie, timp și echipamente – menținând sau îmbunătățind calitatea producției și a serviciilor. Beneficiile includ productivitate crescută, costuri reduse, diminuarea perioadelor de inactivitate și un avantaj competitiv sporit.
Exemplu: BMW utilizează analiză AI avansată pentru controlul calității în procesul de producție auto.
Business Intelligence (BI): Datele generate de soluțiile Axis și de alți senzori susțin procesele bazate pe tehnologie pentru a oferi informații acționabile. BI înseamnă colectarea, vizualizarea, analizarea și raportarea datelor – toate acestea sprijinind planificarea strategică și operațională.
Exemplu: Autoritatea Aeroportuară din Toronto folosește analiza datelor pentru a îmbunătăți fluxul de pasageri și eficiența operațiunilor.
Integrarea acestor arii – o valoare multiplă: Deși cele patru domenii pot fi analizate separat, valoarea maximă este obținută atunci când ele sunt integrate. O singură investiție în infrastructura de supraveghere poate susține simultan aplicații din toate cele patru arii.
De exemplu, aceeași cameră folosită pentru detectarea unui accident rutier (scop de securitate) poate contribui și la gestionarea traficului (eficiență operațională), iar datele colectate pot fi analizate ulterior pentru a optimiza fluxurile rutiere sau a preveni incidente viitoare (BI & siguranță).
Și acesta este doar un exemplu simplu – posibilitățile sunt nelimitate, iar fiecare industrie, de la retail și logistică până la sănătate, explorează deja aceste oportunități.
Un nou orizont de oportunități
Axis și-a asumat întotdeauna rolul de a conecta progresul tehnologic cu prioritățile reale ale organizațiilor. Acest lucru ne permite să identificăm modul în care tehnologiile noastre – împreună cu alte soluții și aplicații – pot oferi valoare întregii organizații, nu doar în ceea ce privește securitatea fizică.
Suntem într-un moment de transformare – pentru compania noastră, pentru ecosistemul nostru global de parteneri, pentru clienții actuali și pentru cei cu care urmează să colaborăm.
