Trecere la conținutul principal

Valorificarea întregului potențial al unei soluții integrate, de la un capăt la altul

Unlock the potential of an end-to-end solution

Compania Axis este dedicată furnizării unor soluții excepționale, care depășesc așteptările clienților. Printr-o abordare simplificată și bine structurată, pot fi livrate soluții puternice, flexibile și ușor scalabile, care cresc satisfacția utilizatorilor și îi ajută pe integratori să își consolideze reputația de partener de încredere.

Soluții pregătite pentru viitor, într-o lume aflată în continuă schimbare

Industria de supraveghere evoluează într-un ritm accelerat. De la analitice bazate pe inteligență artificială, sisteme cloud și procesare la margine, până la amenințări cibernetice, noi standarde de conformitate și tehnologii emergente — singurul element constant este schimbarea.

Printre cele mai interesante tendințe recente se numără apariția soluțiilor hibride care combină edge, cloud și sisteme on-premises; algoritmi AI mai inteligenți și mai eficienți; niveluri superioare de securitate cibernetică și protecție a datelor; infrastructuri critice mai reziliente; reguli de conformitate aflate în continuă transformare, precum și orientarea către soluții sustenabile și eficiente energetic. Toate acestea indică direcția către sisteme de securitate mai inteligente, mai flexibile și mai responsabile.

Colaborând cu un furnizor aflat în avangarda inovației, beneficiezi de tehnologie pregătită pentru viitor, integrare fără obstacole și noi oportunități de venit. În același timp, te diferențiezi în piață, livrezi valoare reală și devii partenerul de încredere care ajută clienții să rămână cu un pas înainte într-un mediu tehnologic dinamic și competitiv. 

Flexibil astazi, scalabil mâine 

Un singur tip de soluție nu mai poate acoperi toate nevoile. Fiecare organizație funcționează diferit, iar pe măsură ce crește, sistemele pe care le folosește trebuie să se poată adapta. Soluțiile flexibile și scalabile îi ajută pe integratori să răspundă rapid cerințelor în schimbare ale clienților, fără investiții masive de timp sau resurse.

Unii clienți gestionează un singur amplasament, alții operează mai multe locații. Unii preferă control complet și flexibilitate printr-un sistem instalat local, în timp ce alții aleg o soluție administrată în cloud. O abordare personalizată asigură faptul că infrastructura și cerințele de business ale fiecărui client sunt analizate și acoperite în mod eficient.

Construiește încredere și câștigă proiecte printr-un portofoliu complet

Un portofoliu cuprinzător de dispozitive și aplicații deschide drumul către noi oportunități. De pildă, poți răspunde unor provocări specifice fiecărui client, poți accesa segmente noi de piață și poți stimula creșterea oferind capabilități suplimentare precum sisteme audio, control acces, camere body-worn și multe altele.

Un portofoliu complet nu doar îmbunătățește securitatea, ci permite și colectarea de date valoroase din diferite tipuri de dispozitive pentru optimizarea proceselor și distribuirea mai eficientă a resurselor. De la monitorizarea calității aerului până la date analitice avansate, sistemul pune la dispoziția utilizatorilor informații cu care pot lua decizii strategice, pot identifica tendințe și pot reacționa proactiv la provocări emergente. 

Livrare și mentenanță simplificate, cu instrumentele potrivite 

Sistemele avansate nu trebuie să fie complicate atunci când vine vorba de proiectare, instalare sau administrare. Atunci când toate componentele provin de la un singur producător și fac parte dintr-o soluție end-to-end, întregul proces devine mult mai simplu. Nu doar că ai garanția că toate dispozitivele funcționează perfect împreună, dar beneficiezi și de o abordare unitară. O suită bogată de instrumente și interfețe familiare te ajută să economisești timp prețios și să reduci riscul erorilor costisitoare.

De exemplu, cu un instrument de proiectare dedicat platformei, proiectarea sistemului și instalarea devin mult mai ușoare. Dispozitivele vin preconfigurate pentru a funcționa împreună, ceea ce scade considerabil riscul greșelilor și elimină necesitatea integrărilor complexe sau reglajelor manuale. În plus, primești toate documentațiile relevante pentru a asigura o predare lină a proiectului.

Mai mult, datorită instrumentelor de mentenanță disponibile, integratorii pot oferi o experiență superioară clienților și pot genera servicii suplimentare de întreținere, pentru ca sistemele utilizatorilor să funcționeze permanent la parametrii așteptați. Iar multe acțiuni pot fi realizate de la distanță, economisind timp, efort și reducând deplasările inutile la fața locului.

De exemplu, poți verifica toate instalările clienților finali, obține inventarul complet al dispozitivelor, urmări statusul fiecărei camere sau server, diagnostica probleme și actualiza software-ul dispozitivelor – totul de la distanță.

Valorifică întregul potențial cu AXIS Camera Station – VMS-ul de la Axis

Atunci când alegi un VMS de la Axis, nu primești doar funcționalități puternice și capabilități avansate, ci și o platformă pregătită pentru viitor, care îți permite să răspunzi imediat cerințelor clienților de astăzi și să beneficiezi fără efort de inovațiile de mâine.

Axis pune la dispoziție două variante de VMS: AXIS Camera Station Pro, pentru implementări on-premises, și AXIS Camera Station Edge, destinat supravegherii în cloud. Soluțiile VMS de la Axis includ funcții avansate precum analitice bazate pe inteligență artificială, căutare în text liber, dashboarduri de insighturi, capabilități cloud și măsuri solide de securitate cibernetică.

Aceste sisteme sunt proiectate special pentru a funcționa perfect cu hardware-ul Axis, formând o soluție integrată și sustenabilă. Sunt ușor scalabile și adaptabile, evoluând natural odată cu nevoile clienților — fie că vorbim despre un singur amplasament sau despre implementări în mai multe locații.

Sprijinite de un portofoliu în continuă expansiune, bazat pe tehnologii inovatoare, aceste soluții te ajută să rezolvi provocări reale, să depășești așteptările clienților și să te poziționezi în avangarda securității inteligente și conectate.

 

Află mai multe despre AXIS Camera Station Pro și AXIS Camera Station Edge.
Marek Pavlica
 - 
Contact pentru presă
Regional Communications Specialist, Axis Communications
Telefon: +42 073 431 9237
|
Marek Pavlica

Erik Kvarmo

Erik Kvarmo face parte din echipa Business Development de la sediul central Axis Communications. El este responsabil pentru noua soluție în domeniul VSaaS, precum și pentru lucrul la întreaga ofertă end-to-end cu regiunile principale. Înainte de Axis, formarea sa în domeniul ingineriei l-a ajutat să conducă un start-up în domeniul tehnologiei proceselor și, anterior, a lucrat la Dezvoltarea afacerilor și Vânzări & Marketing în diverse companii, de exemplu, în industria ușilor/ferestrelor, inclusiv a sistemelor de acces.

Erik Kvarmo