Trecere la conținutul principal

Controlerele de rețea Axis au acum certificare OSDP

2 minute de lectură
osdp verified network door controllers

Axis Communications a anunțat noi actualizări ale controlerelor de rețea pentru uși AXIS A1210 și AXIS A1610. Acestea dispun acum de certificare conform Protocolului deschis pentru dispozitive supravegheate (OSDP) al Asociației Industriei de Securitate (SIA).

Acest protocol garantează faptul că toate controlerele pentru uși Axis asigură comunicarea bidirecțională securizată cu dispozitivele periferice precum cititoarele de carduri.

Seriile de controlere de rețea pentru uși AXIS A12 și AXIS A16 sunt complet integrate în soluțiile oferite de Axis și alți producători terți, fiind optimizate pentru utilizarea în cadrul instalațiilor mari și mici. Echipamentele includ toate componentele necesare pentru a controla un număr de până la două uși. 

Dispozitivele din noua generație de controlere de rețea pentru uși sunt testate și certificate în cadrul programului riguros de certificare OSDP SIA, purtând marcajul „Certificat conform OSDP”. Aceste controlere de ușă inteligente edge sunt certificate pentru respectarea standardului de comunicații pentru interoperabilitate și securitatea controlului de acces. Aceasta înseamnă că pot fi utilizate fără probleme împreună cu orice dispozitive periferice bazate pe protocolul OSDP, precum cititoarele de carduri, sporind încrederea clienților și eliminând orice dubii legate de interoperabilitate.

Caracteristicile principale ale noii generații de controlere pentru uși includ:

  • Control avansat al unui număr de până la două uși;
  • Produse interoperabile și securizate cu certificare OSDP;
  • Inteligență la marginea rețelei;
  • Caracteristici de securitate cibernetică integrate;
  • Integrare deplină cu soluțiile oferite de Axis și partenerii săi.

Programul de certificare OSDP SIA este o inițiativă de testare riguroasă care confirmă conformitatea unui dispozitiv cu Protocolul deschis pentru dispozitive supravegheate al SIA. Marcajul „Certificat conform OSDP” certifică faptul că respectivele controlere pentru uși constituie soluții de control al accesului interoperabile și extrem de sigure. Citiți mai multe despre programul de certificare OSDP SIA

Marek Pavlica
 - 
Contact pentru presă
Regional Communications Specialist, Axis Communications
Telefon: +42 073 431 9237
|
Marek Pavlica
To top