Axis Communications a anunțat astăzi că s-a alăturat unei inițiative strategice, Frontier AI Critical Defense Program, creată de Palo Alto Networks pentru a proteja infrastructura critică împotriva exploatării vulnerabilităților cu ajutorul modelelor AI de frontieră. În calitate de partener fondator al acestui program, Axis va colabora cu Palo Alto Networks pentru a le oferi clienților comuni mecanisme avansate de protecție la nivelul rețelei, concepute pentru a reduce riscurile asociate exploatării vulnerabilităților accelerate de AI.
Securizarea infrastructurii edge inteligente în medii critice
Dezvoltarea modelelor AI de frontieră accelerează semnificativ ritmul în care vulnerabilitățile sunt descoperite și transformate în instrumente de atac, sporind presiunea asupra organizațiilor din întreaga lume pentru aplicarea remedierilor. Axis este conștientă că dispozitivele și soluțiile sale funcționează în medii sensibile, precum instituțiile guvernamentale și infrastructura critică. Utilizarea tot mai frecventă a dispozitivelor IP ca senzori înseamnă că acestea nu doar își îndeplinesc funcția principală, ci furnizează și metadate esențiale pentru procesele în timp real. Din acest motiv, actualizările de securitate trebuie aplicate mai rapid pentru a proteja aceste date critice. Programul răspunde exact acestei provocări, asigurând protecția rețelelor edge distribuite și a fluxurilor de date valoroase ale clienților împotriva amenințărilor accelerate de AI, fără a perturba operațiunile critice.
Pentru a răspunde acestor provocări, inițiativa îi permite companiei Axis să colaboreze în condiții de siguranță cu Palo Alto Networks pentru a dezvolta și furniza „patch-uri virtuale” de înaltă calitate la nivelul rețelei. Aceste mecanisme oferă o „plasă de siguranță” esențială, acordând organizațiilor timpul necesar pentru a testa și implementa actualizările software oficiale, fără a fi expuse riscurilor de securitate.
Reziliență sporită prin colaborare
Prin această colaborare, Axis poate consolida protecția oferită clienților, aprofundându-și în același timp rolul în ecosistemul mai larg al securității cibernetice. Informațiile obținute în cadrul acestui parteneriat vor consolida și mai mult capacitatea companiei de a-și perfecționa procesele de gestionare și remediere a vulnerabilităților, oferindu-le clienților un ecosistem de produse mai rezilient.
„Într-un context în care AI reduce intervalul dintre descoperirea și exploatarea unei vulnerabilități, colaborarea este esențială”, a declarat Sebastian Hultqvist, manager pentru soluții de platformă în cadrul Axis Communications.
Prin alăturarea la această inițiativă în calitate de partener fondator, le oferim clienților noștri o plasă de siguranță proactivă. Această colaborare nu doar că ne protejează clienții în prezent, ci ne oferă și informații valoroase pentru a ne îmbunătăți permanent postura de securitate.
„Modelele AI de frontieră permit amenințărilor cibernetice să identifice și să vizeze vulnerabilitățile software mai rapid decât pot ține pasul procesele tradiționale de aplicare a remedierilor”, a declarat Qiang Huang, vicepreședinte pentru managementul produselor în cadrul Palo Alto Networks. „Colaborând cu lideri tehnologici precum Axis, programul nostru le oferă clienților comuni protecție proactivă prin blocarea amenințărilor la nivelul rețelei. Astfel, operatorii infrastructurilor critice beneficiază de timpul necesar pentru a implementa în siguranță remedieri permanente, susținând în același timp rezultate solide de business prin intermediul dispozitivelor conectate de ultimă generație.”
Axis ajută la construirea unei lumi mai inteligente și mai sigure prin îmbunătățirea securității, siguranței, eficienței operaționale și a performanței afacerii. Ca producător de tehnologie de rețea și lider în industria de profil, Axis oferă soluții în domeniul supravegherii video, controlului de acces, interfoanelor și al sistemelor audio. Aceste soluții sunt puse în valoare prin adăugarea de aplicații inteligente de analiză și sunt susținute prin cursuri de instruire de înaltă calitate.
Compania Axis are în jur de 5000 de angajați dedicați, în mai mult de 50 de țări și colaborează cu parteneri din domeniul tehnologiei și integrării de sistem din întreaga lume pentru a le furniza clienților soluții de cea mai bună calitate. Compania Axis a fost fondată în anul 1984 și își are sediul în orașul Lund.